Și, deodată, s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri. Și El dormea.
Matei 8:24
Spontaneitatea cu care s-a stârnit această furtună, devenită un reper al istoriei Evangheliei, i-a surprins pe ucenici nepregătiți, în timp ce Învățătorul lor dormea. Omenește, nimic nu poate fi mai rău.
Dumnezeiește, nimic nu poate fi mai natural și mai bine, din moment ce Dumnezeu deține controlul asupra oricărei situații care se poate ivi spontan. În mod natural, când S-a trezit, Isus S-a mirat de lipsa lor de siguranță dată de necredință și a pus vântul și marea la locul lor.
Spontaneitatea arată cât de simplu și de obișnuit se poate întâmpla un lucru și cât de natural acesta poate intra în normalitate. De cele mai multe ori, cititorii și comentatorii folosesc acest pasaj din Evanghelie pentru a se referi la spontaneitatea cu care Dumnezeu soluționează temerile și îngrijorările omenești, conferind textului o semnificație spirituală.
În ce privește viața spirituală, spontaneitatea este prezentă în două sensuri opuse. Putem vorbi de spontaneitatea cu care facem ce este rău, deoarece este în natura noastră să păcătuim, și putem vorbi de spontaneitatea cu care ar trebui să facem binele, în contul renașterii noastre spirituale avansate.
La fel ca la potolirea furtunii, spontaneitatea noastră spirituală este rodul intervenției divine. Prin exercițiu și consecvență, noi putem ajunge să reacționăm spontan în mod adecvat, într-o viață spirituală prosperă și binecuvântată. Dumnezeu este totdeauna la pupitrul de comandă.
Mai au mult reacțiile mele până să ajungă de la nivelul spontaneității păcătoase la spontaneitatea spirituală și sfântă?
