Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului și prăpădește pe toți copiii lui Set.
Numeri 24:17
Această profeție a lui Balaam constituie una dintre cele mai clare și puternice profeții mesianice din Vechiul Testament. Până și căutătorii după înțelepciune din afara lui Israel au acordat credit și importanță acestei apariții semnificative a unei stele care răsare din Iacov. Fără nicio deosebire, cititorii și comentatorii acordă stelei semnificația de Mesia care trebuia să vină.
Demersul acestei viziuni Îi acordă lui Mesia un rol conducător care trece dincolo de marginile lui Israel, pentru a supune întreaga lume civilizată. Străpungerea laturilor Moabului și prăpădirea tuturor fiilor lui Set, menționate în acest text, sunt o aluzie la toate popoarele, până la marginile pământului. În mod implicit, avem de-a face aici cu o referire la răspândirea Evangheliei la orice limbă și popor.
Steaua este un punct sigur și stabil de referință, vizibil din orice loc din întreaga lume, dar, în cel mai frumos și înalt sens, steaua este un izvor de lumină în sine în noaptea interstelară. Deși în mod obișnuit numim „stea” și planetele care nu au lumină în ele însele, tehnic vorbind, steaua este corpul ceresc plin de energie luminoasă și cu suficient de multă forță de atracție pentru a menține pe orbite sisteme de planete, asemenea sistemului nostru solar.
Hristos este centrul nostru de atracție și gravitație. El este Steaua care răsare din Iacov și noi avem posibilitatea să Îl contemplăm de aproape, spre deosebire de Balaam, care nu a avut această favoare. Hristos este Lumina lumii, care luminează pe orice om venind în lume (vezi Ioan 1:9). El ne luminează și ne încălzește viețile cu eterna căldură a iubirii și puterii Sale.
Care este steaua Alfa a sistemului meu de gândire și comportament?
