Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă și zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba.
Psalmii 45:1
Există două perspective când vine vorba despre talent. A privi un talent din afara lui este altceva decât a privi același talent din interior.
În Psalmul 45, unul dintre fiii lui Core cu talent evident își descrie experiența artistică. Acest creator de artă sacră declară că are la dispoziție o mulțime de cuvinte pline de frumusețe care i se aglomerează în minte, fiecare dintre ele mai expresiv și mai elocvent decât celelalte. Această bogăție de mijloace artistice îi creează o stare de spirit greu de explicat și greu de înțeles pentru cineva din afara zonei fierbinți a creației.
Diferența dintre un om dotat cu har artistic și cineva fără acest dar este că, în timp ce amândoi sunt capabili să simtă o emoție artistică, numai cel cu talent deține și cuvintele prin care să exprime și să transmită această stare sufletească sublimă.
Apoi se poate întâmpla un lucru absolut interesant: poetul să transmită un mesaj care să îi depășească propria capacitate de a-l percepe. Nu o dată criticii de artă sesizează sensuri și semnificații ale actului artistic de care creatorul nici nu a fost conștient și pe care nici nu a intenționat să le exprime. Ceea ce criticul este convins că vrea să spună artistul, acesta neagă, indicând o cu totul altă direcție a intenției sale.
Afirmația magistrală a fiului lui Core din Psalmul 45 este cea cu privire la persoana la care se gândește atunci când exprimă cuvintele pline de farmec. Împăratul din acest text este o metaforă despre Dumnezeu, lucru ușor de dedus din demersul artistic. Dumnezeu este motivul cântării de laudă.
Pe cine preamăresc eu cu bună știință și în mod intenționat prin talentul pe care îl am?
