Atunci, Ilie s-a apropiat de tot poporul și a zis: „Până când vreți să șchiopătați de amândouă picioarele?”
1 Împărați 18:21
Profetul Ilie este tranșant atunci când se adresează unui Israel aflat în derivă spirituală. Cuvintele sale sunt fără echivoc și fără șovăială.
Profetul nu admite nicio replică sau excepție. Reforma spirituală trebuia să înceapă imediat, fără nicio amânare. De aceea Ilie acordă o atenție detaliată reconstruirii altarului de jertfă. În timpul anilor de neglijență și uitare, pietrele altarului căzuseră de la locul lor și trebuiau reașezate atent și ferm.
Ilie este tranșant cu păcatul deoarece timpul de apostazie a produs o acomodare vinovată cu practicile idolatre, care tindeau să devină parte din cultura lui Israel. Un asemenea lucru era inadmisibil la un popor dedicat în exclusivitate lui Dumnezeu. Acum lucrurile trebuiau îndreptate cu destul de multă asprime, pentru a atinge simțurile adormite ale poporului ales. Acest detaliu îl plasează pe Ilie în spectrul unui proroc reformator radical, un profet al focului și al ploii torențiale.
Fermitatea profetului era necesară și din cauza implicării nefaste a familiei regale, a lui Ahab și a Izabelei, în declinul deplorabil al spiritualității lui Israel. Prorocii și preoții lui Baal aveau nevoie de o replică tranșantă pentru a-și întrerupe parcursul alunecos spre apostazia generală.
Masacrul de la încheierea reprezentațiilor de pe muntele Carmel era pe cât de oribil, pe atât de autentic necesar. Stresul lui Ilie după executarea promptă a sutelor de slujitori ai lui Baal era, oarecum, inevitabil. Există reforme care trebuie plătite cu prețul lor întreg, fără rabat.
Pot face diferența dintre ocaziile când trebuie să fiu tranșant și cele în care să fiu îngăduitor cu oamenii și situațiile de viață?
