Și iată că în cer era pus un scaun de domnie, și pe scaunul acesta de domnie ședea Cineva.
Apocalipsa 4:2
Imaginea unui tron pe care stă cineva transmite autoritate, maiestate și stabilitate. Ioan vede chiar tronul universului, iar Cel ce stă pe acest scaun de domnie este chiar Suveranul lumii.
El stă pe acest tron dintotdeauna. Nu a existat o urcare pe tron sau un început al domniei, deoarece Dumnezeu este Stăpân din veșnicie. El este Domn etern și înaintea Lui nu a fost nimic și nici altcineva.
Cei răscumpărați de Domnul au promisiunea că vor sta și ei pe scaunele lor de domnie, împreună cu Răscumpărătorul lor drag și cu Tatăl Său. Intenția lui Dumnezeu de la început a fost aceea de a-i transmite autoritatea și puterea Sa administrativă și omului pe care l-a creat.
Dar omul a cedat acest privilegiu, iar urcarea sa pe tron a fost amânată, până la crearea condițiilor favorabile. La eradicarea păcatului din univers vor fi din nou condiții pentru coregența ființelor umane.
Se folosește uneori expresia „tronul inimii” cu referire la autoritatea interioară pe care o declinăm diferitelor puteri și entități. Există, de altfel, o listă de așteptare lungă și stufoasă a celor care aspiră la acest loc.
Noi am putea face o mișcare înțeleaptă și să emitem un decret de încoronare a lui Dumnezeu ca Suveran permanent al inimii noastre. Sub conducerea Sa plină de har și putere, demersul nostru spiritual va cunoaște cele mai înalte culmi de strălucire, realizare și împlinire. O asemenea hotărâre are nevoie de reconfirmare permanentă, deoarece natura noastră umană este ondulatorie, șovăielnică, schimbătoare. Avem nevoie de corecție permanentă.
Cine se află momentan pe tronul inimii mele? Ar fi nevoie de o lovitură de palat? Sau de o reconfirmare a monarhiei mele intime?
