Un țipăt se aude la Rama, plângeri și lacrimi amare: Rahela își plânge copiii și nu vrea să se mângâie pentru copiii ei, căci nu mai sunt!
Ieremia 31:15
Țipătul este, de obicei, un sunet involuntar pe care îl scoatem din cauza unei surprize. Dacă surpriza este plăcută, țipătul exprimă bucurie, dacă surpriza este neplăcută, țipătul exprimă durere.
În exemplul din Ieremia, surpriza Rahelei este foarte neplăcută, iar țipătul ei exprimă disperare și jale profundă. Această profeție și-a găsit împlinirea cu ocazia omorârii pruncilor din zona Betleemului, la porunca lui Irod cel Mare, după nașterea lui Isus.
În lumea noastră cufundată în păcat și suferință, țipătul este de cele mai multe ori un semn al pierderii și dezolării. Din acest motiv, atunci când auzim un țipăt, ne gândim de obicei la ceva rău sau neplăcut care i s-a întâmplat cuiva. Apoi, în cel mai fericit caz, ne mobilizăm să intervenim și să ajutăm cu ceva, dacă se mai poate.
În cazul Rahelei din Rama, nu se mai putea face nimic. Copiii ei erau morți și singurul lucru care îi mai rămânea era jalea grea și amară, până când, încet, vindecarea după pierdere avea să vină în cele din urmă.
Țipătul copilului și al mamei la naștere este primul semn cu care este întâmpinată noua viață și tot țipătul de durere este ultimul sunet cu care marcăm și trecerea în neființă. Viața noastră se desfășoară între cele două țipete fundamentale, iar între acestea avem o mulțime de altele, intermediare.
Într-o zi, Dumnezeu va face să înceteze toate țipetele care ne marchează acum existența. El va îndepărta din lumea Sa cea nouă orice motiv de stres și supărare.
Ce reacție am atunci când aud un țipăt de durere în apropiere? Cum fac față reflexului de autoprotecție și apărare?
