Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.
1 Corinteni 13:12
Apostolul afirmă aici un mare adevăr incomod pentru noi, și anume ambiguitatea și neclaritatea înțelegerii noastre și a cunoștințelor limitate pe care le deținem, având în vedere statutul nostru de ființe păcătoase. Noi vedem și înțelegem realitățile lumii din jur asemenea imaginii privite într-o oglindă antică, de pe vremea lui Pavel. Oricât ar fi fost de bine lustruită, o oglindă din bronz nu reușea să redea mai mult de 40 la sută din realitatea lumii pe care o reflecta. Chiar dacă nu putem folosi aceeași proporție și în ce privește cunoașterea umană, ideea de bază este că aceasta este vagă și încețoșată.
Dacă ținem cont de această dificultate pe care o avem, vom fi scutiți de surpriza neplăcută a propriei noastre nepriceperi, chiar și în domenii în care suntem specialiști sau experți. Această recunoaștere ne ajută să rămânem smeriți, modești, așa cum le stă bine unor oameni care Îl cunosc pe Dumnezeu. Mai mult chiar, inclusiv cunoașterea noastră de Dumnezeu este vagă și nedesăvârșită, dar suficient de performantă pentru a ne asigura salvarea din păcat.
Ambiguitatea în care trăim ne ajută să avem toată încrederea rezemată pe Dumnezeu, și nu pe umilele noastre cunoștințe despre El. Pe de altă parte însă, această cunoaștere vagă nu este un motiv suficient pentru stagnare spirituală, ci pentru dezvoltare și creștere spirituală. Avem categoric nevoie să acordăm atenție lucrurilor spirituale și să depunem toate eforturile posibile să le înțelegem din ce în ce mai bine și mai clar.
Cum evoluează claritatea înțelegerii și cunoașterii mele, odată cu dezvoltarea unei relații autentice cu Dumnezeu? Cum mă ajută Duhul Sfânt să îmi clarific dilemele?
