Vasul pe care-l făcea n-a izbutit – cum se întâmplă cu lutul în mâna olarului. Atunci, el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă.
Ieremia 18:4
Vasul de ceramică seamănă foarte mult cu omul. Și unul, și celălalt se nasc din plămădeala lutului, au un demiurg sub mâna căruia lutul ia forma dorită de el. Există riscul de a nu reuși din prima încercare. La roata olarului este vorba despre o eroare umană a maestrului, la roata lui Dumnezeu este tot o eroare umană, dar produsă de eșecul omului de a se lăsa în mâna lui Dumnezeu pentru formare și modelare.
În final, după ce lutul a prins totuși forma dorită de olar, are loc arderea în cuptor, pentru ca materialul să atingă standardele de calitate. Sub acțiunea focului, vasul de ceramică riscă să se deformeze și să se degradeze; ființa umană, la fel, se poate degrada și ea din punct de vedere spiritual din cauza focului încercărilor, necazurilor sau pierderilor.
Ca și vasele de ceramică, oamenii au roluri și întrebuințări diferite în planul lui Dumnezeu. Există lucrări pentru vasele de cinste în Împărăția lui Dumnezeu, dar există și lucrări pentru vasele obișnuite. Dar, în ochii Maestrului, absolut toate sunt necesare și de preț. El pe toate le menține în stare de funcționare și curățenie.
Există, desigur, și deosebiri între oameni și vase. În timp ce vasele nu-și pot determina singure soarta, oamenii au această libertate. Ei se pot opune planului inițial al lui Dumnezeu și pot continua să se opună până la rezultatul final, care este pierderea veșnică a sufletului. În virtutea insistenței și răbdării divine, omul are numeroase ocazii de redresare. Ființa umană se poate întoarce la Dumnezeu prin experiența pocăinței, care nu este altceva decât răspunsul favorabil la acțiunea Duhului Sfânt. Dumnezeu este cel care conferă valoare personală și valoare de întrebuințare fiecărui vas în parte din gospodăria Sa.
În ce fază a demersului meu personal mă aflu, asemenea lutului în mâna olarului?