Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană, (…) cumpătat, drept, sfânt, înfrânat.
Tit 1:7,8
Una dintre cele mai importante competențe ale unui conducător autentic este tăria de caracter. Aceasta este virtutea. Nu ne naștem înzestrați cu virtute. Nu o primim ca moștenire de la părinți și nu o putem transmite prin testament copiilor noștri. Virtutea este o calitate personală, care trebuie câștigată prin bătăliile vieții.
Între criteriile de selecție pentru un conducător spiritual, precum este prezbiterul, sunt menționate o serie de virtuți. Ca model al bisericii, prezbiterul va fi capabil să transmită membrilor bisericii calitățile sale de caracter.
Pavel enumeră aici neprihănirea – „fără prihană” –, care este calitatea creștinului de a se menține diferit de lume și în același timp respectat de lume pentru viața sa curată și evlavioasă. Această neprihănire constituie o componentă dinamică, în permanentă dezvoltare a vieții spirituale atente și responsabile. Puritatea sufletească a conducătorului spiritual vine din experiența neprihănirii sale primite de la Hristos, prin credință.
Cumpătarea și înfrânarea sunt două virtuți surori care sunt strâns legate de autodisciplină. Acestea se referă la modul în care liderul își împlinește nevoile fizice și psihice. Atunci când instinctele de bază sunt administrate cu atenție, echilibru și înțelepciune, dispoziția sa generală va fi marcată de puritate și putere. Cine se poate conduce bine pe sine se califică să-i conducă și pe alții la fel. Sfințenia și corectitudinea vin de la sine, drept consecință a deținerii celorlalte virtuți.
Care sunt virtuțile mele evidente și care sunt calitățile la care mai trebuie să lucrez insistent?
