Dacă vrei să fii desăvârșit… du-te de vinde ce ai… apoi vino și urmează-Mă.
Luca 19:21
Cam tare. Așa ni se pare replica lui Isus dată tânărului bogat. Să iei la puricat bunurile personale, să te desprinzi de ele și apoi să te duci să calci pe urmele lui Isus. Și asta, dacă într-adevăr îți dorești ceva mai mult decât o simplă prezență la biserică.
Știi care este adevărata provocare? În niciun caz bunurile materiale. Ele sunt trecătoare. Isus îl pune pe tânărul bogat să aleagă. Ori-ori. Varianta și-și, în care poți împăca și atracțiile de aici și apoi să te strecori în genunchi până la cer, nu este funcțională.
Când alegi, de fapt transmiți care este lucrul de care îți pasă. Facem alegerile în funcție de ce ne pasionează. Majoritatea deciziilor noastre sunt motivate de interese. Dacă sunt prea gras, atunci probabil am o problemă cu mâncarea. Dacă petrec prea mult timp în magazine după haine, probabil am o problemă cu propria imagine. Dacă vin târziu acasă, am o mică problemă cu „relațiile”.
Tânărul bogat a încercat să evite alegerea matură: ori-ori. Roagă-te să nu fii prizonierul unei mentalități greșite. Cere-I lui Dumnezeu puterea de a ocoli capcana lui și-și. Nu negocia prezentul și viitorul tău printr-o variantă fără ieșire.
Provocare: Închide ochii pentru câteva secunde și gândește-te! Care sunt aspectele din viață unde nu ai fost ferm cu angajamentul tău pentru Dumnezeu. Alege un singur subiect. Pune-l pe lista de rugăciune astăzi și imploră puterea lui Dumnezeu pentru a putea face alegeri bune.