Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele.
Efeseni 5:16
Vreau ca astăzi să-ți reamintești de cei trei purceluși din basmul lui James Orchard Halliwell-Phillipps. Doi dintre ei, cu capul doar la joacă, au făcut în grabă câte o casă: unul din paie, iar altul din nuiele. Al treilea, în schimb, a trudit din greu. Și-a făcut o casă din cărămidă, cu geamuri și ușă. Primii doi au considerat investiția lui exagerată. Momentul adevărului urma să vină…
Lupul și-a făcut apariția. Refugiați în casele lor, primii doi purceluși au constatat că paiele și nuielele nu pot garanta siguranța și viața. Cu un efort peste măsură reușesc să ajungă la casa de piatră a celui de-al treilea purceluș. Lupul invincibil, în fața casei de piatră, își recunoaște neputința. Morala basmului răsare în evidențe incontestabile: ce faci în timpul tău liber? Cu ce te preocupi în zilele liniștite și fără presiune? Cât de atent îți administrezi ocaziile?
Există o lege nescrisă: ce te preocupă își arată puterea în clipele în care lupți cu ceea ce nu prea te preocupă. Sarcinile pe care le ocolești, amânarea proiectelor grele, dar esențiale pentru caracterul tău, pierderea timpului în jocuri inițiate doar pentru a „te distra” sunt preocupări fără conținut. Ele te fac să rătăcești continuu într-un labirint al rutinei. Vei ajunge să pierzi timpul, dar, mai grav, să pierzi calitatea caracterului tău.
Roagă-te să poți investi timpul în proiecte esențiale legate de caracterul tău.
Provocare: Trăiește viața ca un tânăr mântuit!