Și-au pierdut mintea toți cei ce săvârșesc fărădelegea…
Psalmii 14:4
Unul din sentimentele stranii pe care le-am încercat de-a lungul timpului a fost sentimentul de ciudă. Dacă mă gândesc bine, probabil te-ai lovit de această formă de relief sufletească. Îmi ziceam: „Mi-e ciudă pe mine însumi!” Recunosc, nu erau multe momente de genul acesta. Dar când se iveau, erau consecința faptului că mă feream să-mi recunosc „prostia”. Să ai creier și să nu-l folosești. Ce zici? Asta da înțelepciune. Adică, de ce să-mi uzez neuronii.
Ei bine, de fiecare dată când faci o faptă și apoi îți amintești că ai și creier, să știi că te comporți ca un om care își pierde rațiunea. Orice pierdere se contabilizează. Și, reține, niciodată nu iese un bilanț pe profit, ci unul pe minus.
Acest tipar nu s-ar putea realiza dacă nu am cocheta cu varianta fărădelegii. Ieșirea în afara limitelor, tăierea regulilor și cocoțarea pe spinarea unei libertăți greșit înțelese ne proiectează într-o lume a rătăcirii. O rătăcire ce favorizează un soi de ființă care „plimbă creierul” la fel cum alții își plimbă patrupedul. Cred că nici în cele mai negre scenarii nu te vezi un ciudat ce își distruge viitorul pentru că nu-și folosește valoarea minții la potențialul maxim.
Ca să eviți acest risc, nu ai nevoie de un efort ieșit din comun. Totul se reglează din atenție. Focalizează-te pe lucrurile care îți protejează comorile minții.
Roagă-te pentru atenție în lucrurile mărunte.
Provocare: Fii creativ astăzi cu tine. Fă curat în propria cameră și repetă acest lucru zilnic.
