Când a înviat din morți, ucenicii Lui și-au adus aminte că le spusese vorbele acestea și au crezut Scriptura și cuvintele pe care le spusese Isus.
Ioan 2:22
Printre multele amintiri pe care le ducem prin articulațiile vieții se numără și cuvintele. Ai cântărit cât de importante sunt? Sigur, nimeni nu arhivează cuvintele. Le folosim în funcție de cadru. Cuvintele ne ajută să transmitem mesaje, să proiectăm atitudini calme sau virulente. Cât despre o memorie a ceea ce ai spus, nu-i așa, e prea mult… Și, ca o comedie a sorții, unele cuvinte sunt mai durabile decât altele. Uitate, dar nu moarte. Abandonate, dar nu îngropate.
Există cuvinte care ne urmăresc toată viața. Ele sunt opera celor înțelepți. Ne sunt adresate în scop curativ. Ele sfătuiesc, avertizează sau deschid observația profundă a cauzei. Aceste cuvinte sunt ca metalele prețioase: rare, la adâncime mare și cu valori foarte mari. Despre acest tip de cuvinte ne vorbește Evanghelia în dreptul ucenicilor. Ei au desconsiderat valoarea lor, fie au fost prea indiferenți, fie le-au catalogat drept surplus menajer. Totul s-a schimbat în ziua când Isus a înviat din morți.
Nu trebuie să pierzi. Nu trebuie să suferi. Nu trebuie să ajungi în punctul mort. Nu trebuie să agonizezi. Trebuie să dai credit, în fiecare zi, cuvintelor care organizează viitorul tău. Nu le cataloga drept nedemne, neimportante.
Roagă-te să prețuiești cuvintele lui Dumnezeu pentru tine.
Provocare: Recuperează cuvintele de valoare pe care le-ai abandonat fără remușcare.
