DECIZIA DESPRINDERII

Când trecea pe acolo, a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, șezând la vamă. Și i-a zis: „Vino după Mine!” Levi s-a sculat și a mers după El.
Marcu 2:14

Ascultam cu sufletul la gură povestirea pentru copii. Instructoarele reușeau de fiecare dată să ne capteze atenția prin felul lor de expunere. Personajul central, de data asta, era un puști apropiat de vârsta pe care o aveam atunci.

Era la câmp, împreună cu părintele lui. Neatent, din cauza jocului, s-a trezit pe calea ferată urmărind fluturii colorați. Părintele, urmărind jocul fiului, sesizează în depărtare garnitura de tren care se apropie. A început să strige, dar… în zadar. Fără ezitare s-a angajat într-o cursă nebună. Alergând ca o căprioară, striga mereu, în speranța că va fi auzit. Din nefericire, distanța încă era mare și zgomotul naturii bloca strigătele. Între timp, trenul se apropia amenințător. Cu toate sforțările a strigat încă o dată. Fiul și-a întors capul înspre părinte. Tatăl a strigat scurt: „Culcat!” Băiatul s-a întins rapid pe culoarul de pietriș dintre șine, și garnitura de tren a trecut peste el.

Isus a spus convingător lui Levi să-l urmeze. De data aceasta, Levi s-a ridicat! Apoi l-a urmat pe Isus. Uneori, ca să schimbi cursul, nu e nevoie de fapte mari, ci doar de o decizie simplă a desprinderii. Ce te împiedică oare să te desprinzi de ritmul mecanic al vieții? Înainte de orice răspuns, un gest de ascultare valorează un destin.

Roagă-te să poți să te desprinzi de trecut.

Provocare: Ascultă atent ce îți spune Dumnezeu astăzi.

 

Drumul spre tine
Drumul spre tine
Drumul spre tine este un exercițiu de regăsire pe care suntem invitați să îl facem în fiecare dimineață. Textele biblice alese cu grijă, o scurtă meditație și o provocare la final sunt ingredientele care ne dorim să îți facă fiecare zi mai frumoasă și mai fericită. Doru Parascineț scrie cu ochii, cu mâinile, cu sufletul întreg, dorind să îi ajute pe mai tinerii lui cititori să Îl cunoască mai bine pe Dumnezeu, să relaționeze cât mai bine unii cu alții și să nu cedeze propriilor limite și încăpățânări.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video