El zicea: „Ava – adică Tată – Ție toate lucrurile îți sunt cu putință; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voiești Tu.”
Marcu 14:36
Când te joci cu verbul în construcțiile gramaticale, oferi atenție sporită conjugării. În funcție de pronumele personal implicat în acțiune, verbul se conjugă diferit. Aceasta este partea tehnică, gramaticală, necesară pentru formarea unui mesaj coerent și logic.
Pe de altă parte, când intră în joc verbul „a face”, la o vârstă ca a ta, nu este suficient să conjugi corect acest verb, pentru că, în funcție de mesajul expus, el definește și autoritatea care acționează. Sper să captezi intențiile acestui aspect. Când spui „eu am făcut”, prezinți imaginea individuală a unui om potent ce nu poate fi bruiat de altcineva. Dar… ne-am întrebat dacă putem reduce verbul „a face” când e vorba de noi, exclusiv la puterea noastră?
Isus a indicat clar că nu putem scoate din acțiunea noastră voia lui Dumnezeu. Când fac ceva, mă gândesc oare și la voia lui Dumnezeu? Când iau o decizie individuală, introduc și voia lui Dumnezeu? Iau în calculul acțiunii mele și perspectiva lui Dumnezeu? Încearcă să-L pui pe Dumnezeu în acțiunile tale. Poți face orice, dar întreabă-L pe Dumnezeu dacă este și voia Lui.
Cel mai rău lucru pe care îl putem face în elanul nostru tineresc este să decuplăm acțiunea noastră de voința lui Dumnezeu. Cel mai bun lucru pe care îl poți face acum este să aduci voința lui Dumnezeu în acțiunile tale. Ai posibilitatea să începi chiar acum.
Roagă-te să-L aduci pe Dumnezeu în acțiunile tale.
Provocare: Învață să spui: „Facă-se voia Ta!”
