REFUZUL NEPUTINȚEI

„Scoală-te” i-a zis Isus, „ridică-ți patul și umblă.”
Ioan 5:8

Era o după-amiază caldă. În salonul de spital, din Firenze, o față tristă, suptă de efort și marcată de neputință, mă privea neîncrezătoare. Căsătorit de tânăr și tată al unui copilaș, își căuta reperele pentru viitorul care i s-a năruit brusc. Toate planurile de viitor, toate visurile construite au fost făcute cioburi în ziua accidentului. Era la o înălțime apreciabilă, pe schelă. Printr-o mișcare neatentă, a căzut pe spate lovindu-și spatele de bordura trotuarului. Acum era întins pe pat neputând să-și miște nimic de la brâu în jos.

Mi-am găsit cu greu cuvintele de încurajare. Dar l-am asigurat că la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință. Ne-am despărțit amândoi tăcuți și șocați de evenimentul ce i-a marcat viața. Astăzi, el este pe picioarele lui. A refuzat să cadă pradă neputinței. S-a prins de credința lui firavă și I-a cerut zi de zi lui Dumnezeu o minune. După doi ani era pe picioarele lui.

Cunoști adâncurile credinței biblice. Este zona unde neputința este biruită de încrederea neclintită în Dumnezeu. Așa cum Isus a ridicat slăbănogul de pe patul neputinței sale, la fel te poate ridica pe tine de pe rogojinile neputinței tale. Scuza „nu pot” nu există la Dumnezeu. Ai o șansă astăzi să refuzi pierderea ocaziei de aur de a începe să te ridici. Ridică-te la înălțimea croită de Dumnezeu pentru tine. Nimic nu poate sta împotriva puterii lui Isus. Vrei să răspunzi ocaziei?

Roagă-te să folosești ocaziile speciale ale Duhului Sfânt pentru viața ta.

Provocare: Ridică-te peste neputințele tale prin puterea lui Isus.

 

Drumul spre tine
Drumul spre tine
Drumul spre tine este un exercițiu de regăsire pe care suntem invitați să îl facem în fiecare dimineață. Textele biblice alese cu grijă, o scurtă meditație și o provocare la final sunt ingredientele care ne dorim să îți facă fiecare zi mai frumoasă și mai fericită. Doru Parascineț scrie cu ochii, cu mâinile, cu sufletul întreg, dorind să îi ajute pe mai tinerii lui cititori să Îl cunoască mai bine pe Dumnezeu, să relaționeze cât mai bine unii cu alții și să nu cedeze propriilor limite și încăpățânări.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor