Alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus!
Filipeni 3:14
Un misionar care i-a învățat pe africani Evanghelia mântuirii s-a reîntors după câțiva ani la oamenii cu care a lucrat. Cunoștea bine comunitatea locală și era convins că, în ciuda resurselor limitate și a vieții marcate de lipsuri, bunele obiceiuri spirituale învățate vor fi păstrate cu strictețe. Și-a luat timp să viziteze toate locurile și adăposturile lor. La final, cu ocazia întâlnirii religioase, s-a ridicat să transmită mesajul său comunității. Una din marile lui nedumeriri a fost „cărarea rugăciunii”.
Înainte de retragere, după prima campanie misionară, au stabilit împreună un loc unde urmau să vină pentru rugăciune. Era o cărare ce trecea printr-un teren plin de ierburi. Datorită folosirii regulate, iarba a dispărut. Acum, după ce a revenit, cărarea era din nou plină cu iarbă. Acesta a fost semnul vizibil al faptului că viața lor spirituală decăzuse. Cursa pentru cer semăna mai mult a plimbare.
Există momente ale cursei când atenția și concentrarea se traduc prin creșterea implicării. Nu e destul să știi ce vrei de la viață, trebuie să ridici și miza. E nevoie de „sprint”. De un efort susținut. De o testare a rezistenței. Nu lăsa ca dezinteresul să te facă să renunți la momentul de sprint. E vremea să strângi puterile tale intelectuale, morale și fizice și să alergi spre țintă cu convingere.
Roagă-te pentru discernământ sănătos.
Provocare: Aleargă astăzi cu încredere spre Dumnezeu.