Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoiește seamănă cu valul mării, turburat și împins de vânt încoace și încolo.
Iacov 1:6
Îmi plac valurile mării. Pe cele mari îmi place să le privesc, dar cele mici de lângă țărm sunt preferatele mele pentru baie. Nu știu care este aprecierea ta față de valuri, dar cu siguranță știi cât sunt de „șmechere”. Valul își schimbă mereu direcția în funcție de vânt. Nu vei prinde două valuri identice.
Iacov folosește imaginea valului pentru a descrie „îndoiala”. Câtă forță are această imagine! Omul care trăiește cu îndoiala în sân va fi mereu tulburat. De fiecare dată va fi în căutarea argumentelor, care mai de care mai inconstante. De ce? Pentru că trăiește în bula lui de incertitudine. Din nefericire, complacerea în acest model de viețuire distruge, pas cu pas, temelia credinței. Subminarea încrederii în Dumnezeu prin fluturarea îndoielii este o modalitate interesantă cu care ești amenințat în dezvoltarea ta. Nu ți se ia credința. Dar ți se fisurează încrederea. Credința îți este lovită permanent. De ce? Aici intervine răspunsul tău.
Apropierea de Dumnezeu cere credință. Asta se face cu hotărâre lăuntrică. Nu o faci pentru o zi. O faci pentru o viață. Încearcă să lucrezi mai mult la încrederea ta în Dumnezeu și vei scăpa de valul îndoielilor.
Roagă-te să primești puterea încrederii în Dumnezeu.
Provocare: Pune-L pe Dumnezeu la încercare. Urmărește cum răspunde nevoilor tale.
