Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor și nu și-au iubit viața chiar până la moarte.
Apocalipsa 12:11
Una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit a fost Cine este omul acesta?. Scrisă de John Ortberg, cartea strânge sub talentul autorului un material prețios despre persoana lui Isus. Ce m-a impresionat a fost capacitatea cărții de a surprinde, din perspectiva omului, impactul lui Isus asupra istoriei umane. Printre temele abordate a fost și capitolul morții. De ce este important?
Modul în care creștinii au tratat moartea i-a deosebit de ceilalți. Ei au privit sfârșitul vieții cu seninătate și încredere. De ce? Pentru că experiența cu Isus leagă prezentul și viitorul. Timpul nu se mai măsoară prin apariția sau dispariția omului. Timpul este măsurat prin biruința sau înfrângerea răului (păcatului). Cei care sunt victorioși asupra păcatului prin Hristos nu mai pot fi speriați de prezența sfârșitului. Poți atinge tremurul experienței printr-o determinare fermă. Capacitatea de a trăi deasupra vieții pe care o ai. De a te ridica peste zilele din calendar. Să poți ocoli iubirea de sine. E o provocare pur sânge!
Acest gând al sfidării morții, dușmanul cel mai de temut, printr-o hotărâre luată acum cu Dumnezeu, îți poate aduce un viitor mai luminos și sigur. Azi poți clădi cu Isus un mâine de neuitat.
Roagă-te să fii eliberat de iubirea egoistă.
Provocare: Sfidează puterea fricii prin acceptul jertfei lui Isus Hristos!