VECHI SAU NOU

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
2 Corinteni 5:17

Noi suntem obișnuiți cu piața vechiturilor. Pentru prima dată am avut ocazia să văd o astfel de piață în Austria. Nu mi-am putut închipui ce înseamnă o lume veche. Haine uzate, decolorate, dar încă funcționale. Aparate electronice cu un „look” de epoca pietrei reușeau să aducă în ambientul pieței, prin sunet, o atmosferă electrizantă. Instrumente de scris, demne de străbunicii noștri, înfrumusețau tarabele, cu iz de intelectualitate. În spatele tarabelor cu obiecte, o mulțime de oameni pestriți. Debordau prin ținuta lor curată și proaspătă.

Eram martorul unei piețe unde vânzătorii cu ținută modernă vindeau obiecte din lumea veche. O imagine a contrastului în care se putea vedea diferența dintre ce a fost și ce este, dintre atunci și acum. De fapt, tensiunea vechiului și noului se transmite de pe zona comercială pe cea personală.

Pavel a observat sensul în care merge o viață atinsă de puterea Evangheliei. Nu există mulțumire în stagnare, în conservarea unui comportament vechi, cu toate petele și murdăriile adunate acolo. Omul care merge cu Hristos urmărește noul, e o făptură nouă cu un comportament nou. Un tânăr al lui Hristos face un pas în față. Asocierea lui cu Isus se va remarca prin asimilarea unui caracter nou în Hristos.

Roagă-te să primești dragoste de lucruri noi.

Provocare: Creează-ți un obicei nou, care să răstoarne obiceiurile proaste.

 

Drumul spre tine
Drumul spre tine
Drumul spre tine este un exercițiu de regăsire pe care suntem invitați să îl facem în fiecare dimineață. Textele biblice alese cu grijă, o scurtă meditație și o provocare la final sunt ingredientele care ne dorim să îți facă fiecare zi mai frumoasă și mai fericită. Doru Parascineț scrie cu ochii, cu mâinile, cu sufletul întreg, dorind să îi ajute pe mai tinerii lui cititori să Îl cunoască mai bine pe Dumnezeu, să relaționeze cât mai bine unii cu alții și să nu cedeze propriilor limite și încăpățânări.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor