…căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului care m-a ascultat în ziua necazului meu și care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o.
Geneza 35:3 u.p.
Eram aproape toți la masă. Trecuseră aproape 25 de ani de la terminarea liceului. Acum, cu dimensiunile corpului schimbate și cu podoaba capilară afectată de trecerea vremii, cu emoții, am schimbat între noi amintiri de altă dată. Nu mi-am propus să folosesc întâlnirea pentru a discuta despre crezul meu. Aveam alte intenții…
Colegul de bancă din timpul liceului a considerat că a sosit momentul să pună în aria discuției credința mea. Cu un aer serios a provocat colegii: „Vă amintiți cum ne-am purtat cu Doru?” spunea colegul, „l-am sâcâit continuu. L-am înjurat, i-am pus piedici, l-am ironizat, uneori l-am lovit… vă amintiți ca vreodată, în ciuda necazurilor pe care i le-am adus, să reacționeze?” Știam și eu că nu am folosit un limbaj licențios sau suburban. Mi-a fost frică de mama și de Dumnezeu. Am crezut că orice necaz trece mai ușor dacă îți păstrezi sufletul curat. Așa am acționat.
Atunci, pentru prima dată, mi-am dat seama că poți influența oamenii în ciuda necazului. Poți fi un catalizator pentru alții, chiar dacă ți se pare că devii un „nimeni”. Nu uita, în ciuda necazului, cine se încrede în Dumnezeu va influența viața celor din jur. Într-o zi vei vedea că a meritat să înduri. Cu Dumnezeu, orice act de credință este un pas spre biruință.
Roagă-te să influențezi oameni.
Provocare: În ciuda necazului, continuă să te comporți ca un copil al lui Isus.
