Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta…”
Luca 15:18
Isus ne-a învățat rugăciunea „Tatăl nostru”. Pentru prima dată, israeliții erau educați să se apropie de Dumnezeu ca de un tată. Pentru ei, abordarea era nouă. În loc de un Dumnezeu îndepărtat, străin de interesele și necazurile umane, avem un Dumnezeu apropiat și, mai mult decât atât, un Dumnezeu părinte.
Din păcate, eu mi-am pierdut părintele la vârsta de 15 ani. De atunci trăiesc doar cu amintiri. Imaginile zilelor de sâmbătă seara îmi stârnesc trăiri emoționante. Tata se juca cu mine. Casa era prea mică pentru alergările sau zgomotul pe care îl făceam. Dintre toate micile bucurii nevinovate, momentul când alergam pe holul apartamentului și tata apărea din cameră ca un erou luându-mă în brațe a rămas, de departe, momentul culminant. Chiar și în joaca noastră, a te întoarce în brațele părintelui atingea sentimentul sensibil al acceptării și afecțiunii.
Fiul risipitor s-a trezit din amorțeală fiind convins că întoarcerea la tata va schimba cu totul situația sa. Știi că așa a fost. Dar ce vei face tu? Înainte de a te pune pe genunchi să înalți o rugăciune, ia o decizie simplă: privește la Dumnezeu ca la tatăl tău. Întoarce-te din direcția în care mergi și du-te spre locul în care Îl poți găsi pe Dumnezeu. Nu este greu. Trebuie doar să încerci să alergi la tatăl tău.
Roagă-te să te întorci la tatăl tău.
Provocare: Vorbește cu părinții tăi despre dorința ta de a-L cunoaște mai mult pe Dumnezeu.
