Vegheați, fiți tari în credință, fiți oameni, întăriți-vă!
1 Corinteni 16:13
Îmi amintesc de un concurs de biciclete ce se desfășoară în India. Nu seamănă deloc cu ceea ce știi despre ciclism. La fel a pățit și grupul de europeni ajunși întâmplător în zona concursului. Atrași de forfota mulțimii, s-au oprit să privească cursa. Mulțimea era prinsă într-un lanț neîntrerupt de sunete. Europenii abia reușeau să prindă secvențele din concurs. Se străduiau să înțeleagă cursa. Una atipică. Concurenții pedalau la limita răbdării. Se mișcau extrem de încet. Când primul a trecut linia de sosire, europenii, cuprinși de euforie, au început să aplaude și să strige de bucurie. Indienii s-au oprit din susținerea lor și, mirați, i-au privit cu indignare. Motivul? Cursa de ciclism era câștigată de cine trecea ultimul linia de sosire.
Într-o manieră neprietenoasă, oamenii puternici nu seamănă cu cei care înșiră rugăciuni, sau poartă veșminte lungi. Cei tari sunt caracterizați de vizibilitate, performanță, creativitate și o anumită zonă a publicității. Cum să fii credincios într-o astfel de ambianță? Nu sună a prostie religioasă?!
Nu uita că prima calitate cerută și căutată de oameni este omenia. Calitățile de a fi cinstit, blând, cumsecade, ospitalier se dobândesc prin credincioșie. Tu alegi: să vânezi tăria sau să cultivi omenia. Noi suntem slabi, dar prin credință, Dumnezeu ne face puternici.
Roagă-te să primești puterea de la Dumnezeu.
Provocare: Cultivă omenia în fiecare minut din viață.