Apropiați-vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi. Curățați-vă mâinile, păcătoșilor; curățați-vă inima, oameni cu inima împărțită!
Iacov 4:8
Era o seară caldă. Încăperea, pregătită pentru o întâlnire amicală și colegială, păstra urmele unei zile de convenție. Scaunele dezordonate se chinuiau să ne avertizeze de oboseala noastră. A fost o zi plină. Analizele și discuțiile au continuat dincolo de ceea ce a fost programat. De la cifre și axe prioritare, discuția a alunecat spre zona sensibilă a sufletului. Se dezvăluiau amintiri. Pe neașteptate, ca un accident neprevăzut, toate fețele s-au îndreptat într-o singură direcție. Unul dintre colegi a început să vorbească… Dar ceea ce spunea nu era considerat un discurs de public. A descris în detalii gândurile cu care i-a tratat pe unii dintre colegi. Și-a vărsat durerea și a cerut clemență. S-a așternut tăcerea. Poate unul, doi dintre noi s-au dovedit mai maturi. Au început să mărturisească pe rând păcatele gândurilor, greșelile ascunse în minte. Ceea ce la început a șocat a devenit un lanț de mărturisiri. Lacrimi, cuvinte de iertare și, mai mult decât orice, o dorință de a-L descoperi din nou pe Dumnezeu.
Nu trebuie să aștepți un miracol. Vrei să te bucuri de prieteni adevărați, să scapi de obsesiile rele și să descoperi apropierea Domnului de tine? Vino mai aproape de Domnul și mărturisește-ți trecutul.
Roagă-te pentru prietenii tăi pe care nu îi ai la suflet.
Provocare: Scapă de gândurile păcătoase prin mărturisire.