Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta…”
Luca 15:18
În grădina din curtea casei părintești se găsește un nuc. L-am vizitat de foarte multe ori cu gândul să culeg nuci. Nucul nu prea a fost darnic. De multe ori mă întorceam supărat, cu mâinile goale, dar nu prea aveam ce face. Au fost însă și ocazii când papilele gustative s-au putut bucura de gustul plăcut al miezului de nucă. Obținerea miezului de nucă era o sarcină ușoară. Printr-o apăsare serioasă a cojii de nucă, trosnetul nu se lăsa așteptat. Acesta era motivul pentru care îmi plăcea nucul nostru.
Dar… mai există și nucile cu coaja „încăpățânată”. Cedează greeeeu! Lovituri de ciocan și rezistă. Sunt nucile „dure”. Am avut de-a face cu astfel de soiuri. E o sarcină neplăcută.
Într-o paralelă simplă, fiul risipitor s-a decis „să spargă nuca”. După lovituri încasate în cascadă, subjugat de propria neputință, a decis să plece la tatăl. Să-și mărturisească greșeala. A hotărât să spargă nuca. Această alegere a reprezentat și ieșirea din criza în care se afundase.
Nu cunosc soarta vieții tale. Dar e posibil să ai de-a face cu „nuci încăpățânate”. Să-ți fie greu să spargi coaja mărturisirii. Fiul risipitor este un exemplu simplu de imitat. E o chestiune de decizie și acțiune. Sparge cojile tari din faptele tale. Ridică-te din obișnuințele tale și pune genunchiul jos înaintea lui Isus. Acum, „sparge nuca”!
Roagă-te să fii ferm cu tine însuți.
Provocare: Sparge blocajele minții. Nu ezita să mărturisești lui Isus!
