CREDINCIOȘIA LUI DUMNEZEU

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.
1 Ioan 1:9

Ai încercat să cari poveri grele în spinare un timp mai îndelungat? În adolescența mea, de mai multe ori am fost nevoit să car saci cu porumb sau cartofi. Nu a fost deloc o experiență plăcută. La început, puterile și tinerețea se afișează ostentativ. Cu cât mergi mai mult și puterile te lasă, durerile își fac apariția. Se instalează o bătălie cumplită la nivelul minții: să renunți sau să mai duci?

Din lateral, mama era mereu atentă. Observând chinul de pe chipul meu, lua povara și o transfera pe umerii ei. E greu să cuprind în cuvinte acele momente de eliberare. Ea era mereu credincioasă spiritului matern.

În privința poverilor sufletești pe care nu le poți împărtăși oricui, Ioan arată spre cel care este dispus să ridice povara ta. Isus e credincios făgăduințelor Sale. Nu te va abandona niciodată. E posibil ca cei mai apropiați ție să-ți fi înșelat așteptările. E posibil să nu ai pe nimeni de încredere în chestiunile mai delicate ale tale. Vestea cea bună este că Isus e pregătit să intervină pentru tine. Ai nevoie să faci un pas mic. Să renunți la temerile nespuse și deziluziile provocate de cei de lângă tine și să vorbești deschis cu Dumnezeu despre realitățile vieții tale.

Roagă-te să trăiești împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu de astăzi.

Provocare: Vorbește în tăcere cu Dumnezeu despre temerile tale.

 

Drumul spre tine
Drumul spre tine
Drumul spre tine este un exercițiu de regăsire pe care suntem invitați să îl facem în fiecare dimineață. Textele biblice alese cu grijă, o scurtă meditație și o provocare la final sunt ingredientele care ne dorim să îți facă fiecare zi mai frumoasă și mai fericită. Doru Parascineț scrie cu ochii, cu mâinile, cu sufletul întreg, dorind să îi ajute pe mai tinerii lui cititori să Îl cunoască mai bine pe Dumnezeu, să relaționeze cât mai bine unii cu alții și să nu cedeze propriilor limite și încăpățânări.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor