Ce folos are omul din toată truda pe care și-o dă sub soare?
Eclesiastul 1:3
Intrasem în salonul spitalului din Alba Iulia cu reținere. Urma să vizitez un frate de credință cu o vârstă frumoasă de viață și un spirit viu. Nu știam la ce să mă aștept. Pentru a împiedica surprizele neașteptate, am salutat și îl căutam cu privirea pe „fratele” meu. N-am apucat să scrutez tot salonul pentru că o voce stridentă m-a invitat cu fermitate: „Pastore, vino aici!”
M-am așezat lângă el. Mi-a cerut să privesc pe fereastră. A insistat să o fac de mai multe ori. Se vedea o mare parte a orașului. La final, s-a întors spre mine, cu fața tristă, cu o voce caldă, dar tremurândă și, cu un oftat prelung, a articulat unul din adevărurile simple ale vieții: „Toate le-am făcut. Mai puțin ce era important!” L-am privit cu emoție în timp ce îmi arăta palmele lui acoperite de pielea tăbăcită de muncă și efort continuu.
„Dacă aș fi avut mintea de acum!” Au fost cuvinte dureroase. O viață trudită. O minte risipită în iluzii efemere. Cam în aceeași gamă a vorbit și Solomon. „Ce folos?”
Acum poți face ceva pentru viitorul tău. La finalul vieții nu mai poți întoarce nimic din ceea ce ai făcut. Regretul de atunci s-ar putea să fie prea târziu. Mai bine să regreți că au rămas ocazii ocolite decât să plângi la finalul vieții că nu ți-ai folosit mintea ca să alegi cu atenție pentru viitorul tău. Mintea de acum poate fi mai valoroasă decât mintea de pe urmă.
Roagă-te să folosești cu atenție capacitatea minții.
Provocare: Începe să gândești viitorul tău cu Isus!
