ÎNTREG LA MINTE

Au venit la Isus și iată pe cel ce fusese îndrăcit și avusese legiunea de draci, șezând jos îmbrăcat și întreg la minte; și s-au înspăimântat.
Marcu 5:15

Gheorghe Bornea (68 de ani), din localitatea Şimian, judeţul Mehedinţi, îşi duce zilele doar cu o parte a creierului. Pensionarul a fost operat după ce creierul i-a fost despicat în două. „Am căzut de pe scări cu capul direct pe ciment. Mi s-a făcut rău, nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine. M-am trezit într-o baltă de sânge şi am ajuns la spital”, îşi aminteşte bătrânul.

Ți-ai fi putut imagina că cineva poate trăi cu o parte a creierului? Mai concret spus, că se poate trăi fără o parte din creier? Uite că se poate. E posibil să folosești doar un procent mic, să creezi, să produci, să gândești, să iubești fără să ai tot creierul. Semnificativ este ceea ce se întâmplă în cazul cuiva care nu are creierul întreg. Uneori, o leziune cerebrală foarte mică – un accident vascular, o traumă apărută în urma unui accident de bicicletă sau o tumoare – poate avea efecte devastatoare.

Isus nu a lăsat îndrăcitul să-și ducă traiul fără ca să-și recupereze mintea întreagă. Abandonarea vechilor obiceiuri se poate realiza cu recuperarea întregii capacități mintale. Ispita de a continua cu o parte a minții te expune unor pericole greu de trecut. Ai nevoie să faci pasul cel mare. Atingerea lui Isus îți va aduce o minte nouă, întreagă, în deplină acțiune.

Roagă-te să scapi de tentația unei vieți cu jumătate de creier.

Provocare: Folosește-ți toată capacitatea mintală cu care Dumnezeu te-a înzestrat!

 

Drumul spre tine
Drumul spre tine
Drumul spre tine este un exercițiu de regăsire pe care suntem invitați să îl facem în fiecare dimineață. Textele biblice alese cu grijă, o scurtă meditație și o provocare la final sunt ingredientele care ne dorim să îți facă fiecare zi mai frumoasă și mai fericită. Doru Parascineț scrie cu ochii, cu mâinile, cu sufletul întreg, dorind să îi ajute pe mai tinerii lui cititori să Îl cunoască mai bine pe Dumnezeu, să relaționeze cât mai bine unii cu alții și să nu cedeze propriilor limite și încăpățânări.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video