DUMNEZEU NU JOACĂ ZARURI

Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen și lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia; pe acestea trebuia să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute.
Matei 23:23

Einstein a crezut că nimic nu este la voia hazardului în natură. Legile care guvernează fiecare domeniu al universului erau construite cu menirea de a păstra ordinea și echilibrul. De aceea, Einstein avea o expresie favorită: „Dumnezeu nu joacă zaruri.”

În privința versetului de astăzi, Dumnezeu nu a lăsat la voia hazardului relația lui cu omul. Încremenirea într-o formă religioasă nu aduce cu sine nicio binefacere veșnică. În relația cu Dumnezeu nu se calculează câte jertfe ai făcut, ce ai realizat prin observație strictă, ci mai degrabă cât de credincios ai fost și câtă milostivire ai față de cei de lângă tine.

E mai ușor să contabilizezi acțiunile tale religioase decât să fii drept cu cei apropiați și să transmiți mila divină prin comportamentul tău. Deși vei fi chemat să fii disciplinat în religie, în relația cu Dumnezeu există priorități pe care nu poți să le treci cu vederea. Felul în care îi vei trata pe prietenii tăi, modul în care vei colabora cu apropiații, nivelul de dialog pe care îl ai cu părinții și, nu în ultimul rând, capacitatea ta de a transmite un comportament integru, milos și drept vor cântări mult mai mult decât tot pachetul tău religios. Dumnezeu nu dă cu zaruri, el are un plan precis cu fiecare.

Roagă-te să-L reprezinți pe Dumnezeu între oameni.

Provocare: Nu lăsa nimic la voia întâmplării în relația ta cu Dumnezeu.

 

Drumul spre tine
Drumul spre tine
Drumul spre tine este un exercițiu de regăsire pe care suntem invitați să îl facem în fiecare dimineață. Textele biblice alese cu grijă, o scurtă meditație și o provocare la final sunt ingredientele care ne dorim să îți facă fiecare zi mai frumoasă și mai fericită. Doru Parascineț scrie cu ochii, cu mâinile, cu sufletul întreg, dorind să îi ajute pe mai tinerii lui cititori să Îl cunoască mai bine pe Dumnezeu, să relaționeze cât mai bine unii cu alții și să nu cedeze propriilor limite și încăpățânări.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor