„Nu mă ține”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.”
Ioan 20:17
Nu vreau să te obosesc astăzi cu un „meniu” teologic. Vreau să-ți prezint o situație delicată pentru evrei. Pe vremea lui Isus, evreii erau foarte atenți la felul în care foloseau numele lui Dumnezeu. Evitau să-l pronunțe. Considerau că sfințenia lui era prea înaltă ca ei să folosească în vorbire numele Lui.
Încearcă să-ți imaginezi că te găsești printre ei. Ai fost familiarizat cu cultura lor și ai învățat toată tradiția lor religioasă. Te întâlnești cu Isus. La un moment dat, Isus îți spune că rugăciunea ta trebuie să înceapă cu „Tatăl nostru”… Hopa! Te șochează!… Cum!? Isus Își permite să se adreseze lui Dumnezeu, Celui Sfânt… adică Creatorului cu …„Tatăl nostru!?”
Înțelegi, măcar evaziv, ce impact a avut formula de adresare către Dumnezeu folosită de Isus? Ucenicii urmau să folosească o rugăciune prin care Dumnezeu nu mai este atât de departe de ei. Prin forma de adresare, oamenii învățau că Dumnezeu este părintele lor. Dumnezeu nu mai era doar Tatăl Lui, El devenea și Tatăl nostru.
Nu cred că e nevoie de o favoare mai mare ca aceasta. Suveranul Universului Se coboară la noi ca un părinte. El este gata să ne primească în familia Sa. Ce zici? Dincolo de teologie, nu-i așa că Evanghelia aduce atâta limpezime și mângâiere?
Roagă-te să găsești azi bucuria părtășiei cu Tatăl ceresc.
Provocare: Apropie-te de Dumnezeu!
