Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: «Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu».”
Matei 4:4
Baliverne. Toate sunt gogoși goale pentru minți și mai goale. Să trăiești în universuri paralele nu este o versiune dezirabilă pentru tine. Să tot îndrugi despre Cuvântul lui Dumnezeu când oamenilor le este foame pare o încercare disperată de a pune un elefant să zboare.
Să întoarcem fila. Pastorul David Platt expune în cuvinte succinte miracolul Cuvântului într-o țară dificilă și complicată, anticreștină, din Asia. Concentrat pe ajutorarea oamenilor și întâmpinarea nevoilor acestora, a inițiat o campanie de ajutor. La prima ocazie, înainte de a le oferi oamenilor alimente sau haine, s-a decis să le deschidă valizele cu Biblii. Reacția localnicilor l-a impresionat până la lacrimi. Oamenii simpli au luat Scriptura, cu lacrimi în ochi, au strâns-o la piept întorcându-se la locul lor, incapabili să-și stăpânească plânsul. Oamenii aveau nevoie de cuvântul lui Dumnezeu.
Să știi că cel mai grav cataclism nu este lipsa hranei, ci lipsa cuvântului divin, inimile care flămânzesc după el. Învățătura biblică zidește și formează omul de azi și mâine. Cuvântul e putere. Cuvântul hrănește viața prezentă și viitoare. Dincolo de baliverne, Cuvântul Domnului te aduce cu picioarele pe pământ și îți aduce speranța dincolo de tărâmul fizic.
Roagă-te să nu trăiești într-o goliciune deșartă.
Provocare: Culege făgăduințele divine și încrede-te în puterea divină.