LIBERTATE ȘI BOGĂȚIE

Și pe tine te va scoate din strâmtorare, ca să te pună la loc larg în slobozenie deplină, și masa ta va fi încărcată cu bucate gustoase.
Iov 36:16

Zilele ce au urmat Celui de Al Doilea Război Mondial au scos în evidență starea precară a oamenilor și lipsurile masive cărora populația a trebuit să le facă față. Johnathan Safran Foer povestește, în primul capitol al cărții Eating Animals, despre conversația avută cu bunica lui. Într-o zi de după război, chinuită de o foame severă, fără soluții, a primit din partea unui fermier rus o bucată de carne.

„Ți-a salvat viața”, a zis Johnathan. „Nu am mâncat-o”, a răspuns bunica. „De ce?” Bătrâna a răspuns convingător: „Era de porc. Eu nu mănânc porcul. E necurat.” Nedumerit, Johnatan a zis: „Nici măcar să-ți salvezi viața?” Răspunsul a venit așezat: „Dacă nimic nu contează, atunci nu e nimic de salvat.”

Cei bogați și liberi sunt mai fericiți decât cei săraci. Dar cei din zonele sărace au o perspectivă asupra sensului vieții mai sănătoasă și încărcată de semnificație. Aceasta este libertatea autentică. Să pătrunzi zona profundă a vieții. Iov se bucura de posibilitățile pe care le aduce credința în Dumnezeu. Cine-L cunoaște pe Dumnezeu ajunge să cunoască și libertatea adevărată. Dialogul cu Tatăl ceresc îți va lumina viitorul și traseul vieții. O masă bogată în semnificație va fi răsplata ta.

Roagă-te să pătrunzi semnificația existenței tale.

Provocare: Experimentează libertatea prin limite.

 

Drumul spre tine
Drumul spre tine
Drumul spre tine este un exercițiu de regăsire pe care suntem invitați să îl facem în fiecare dimineață. Textele biblice alese cu grijă, o scurtă meditație și o provocare la final sunt ingredientele care ne dorim să îți facă fiecare zi mai frumoasă și mai fericită. Doru Parascineț scrie cu ochii, cu mâinile, cu sufletul întreg, dorind să îi ajute pe mai tinerii lui cititori să Îl cunoască mai bine pe Dumnezeu, să relaționeze cât mai bine unii cu alții și să nu cedeze propriilor limite și încăpățânări.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor