Dragă prietene,
Astăzi, vreau să îți povestesc o întâmplare ce mi-a schimbat poziția față de oameni și prejudecăți. Bună dimineața, soare! au fost primele cuvinte ce le-am auzit din gura unui refugiat sirian. În timp ce coboram din mașina ADRA, „blindat” cu prejudecăți, aceste cuvinte din gura unei fetițe de 10 ani, cu zâmbetul larg până la urechi, m-au blocat complet: nu știam ce să răspund și cum să reacționez. În acel moment, mi s-a făcut rușine de toată „armura” emoțională cu care mă îmbrăcasem la plecare, pentru că absolut nimic din ceea ce vedeam nu corespundea cu ideile pe care eu mi le făcusem înainte. În viziunea mea, eu eram salvatorul, iar ei, „gloata”, nevoiașii în căutarea unei vieți mai bune.
Într-o ocazie, s-a întâmplat că eram într-o sală de clasă, iar atunci când profesorul a început să predea, unii copii au început să scrie, iar alții nu. Nu am înțeles de ce până când nu am văzut un copil rupându-și creionul și dându-i un ciot colegului de lângă, care nu avea cu ce scrie. Instant, ochii mi s-au umplut de lacrimi când am conștientizat cât de privilegiat sunt doar prin faptul că am acasă un pix, un caiet și un ghiozdan, fără să țin cont de elemente de „lux”, precum electricitate, săpun sau încălțăminte.
Am mers acolo gândind că eu sunt salvatorul și îi ajut pe ei, când eu eram, de fapt, cel care trebuia să învețe niște lecții importante despre modestie, altruism și prejudecată. Astfel, am învățat cu adevărat că omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă. (1 Samuel 16:7)
Cu prietenie, Răzvan Lup
AMiCUS București
