Dragă prietene,
De un timp, sunt măcinat de felul în care abordăm o suită de virtuți pe care le-aș cuprinde în două cuvinte: integritate și principialitate. Deși nimeni nu a afirmat tranșant că e greșit a fi onest, cumpătat ori incoruptibil, acestea au ajuns să fie considerate valorile trecutului, ale conservatorismului, atitudini asociate cu intoleranță și incapacitatea de a se adapta societății aflate într-o aparentă continuă dezvoltare.
Exprimările precum mai bine să taci decât să faci valuri; te complici, lumea nu e corectă, trebuie să joci după regulile ei; toți fac așa; nu mai fi așa rigid; nu-și au locul în discuțiile privind moralitatea și spiritualitatea. Isus nu a făcut vreun compromis de la principiile divine, iar când obișnuința vremii a ajuns să fie o încălcare a sfințeniei, El S-a exprimat ferm: Ridicați acestea de aici și nu faceți din Casa Tatălui Meu o peșteră de tâlhari. (Ioan 2:16)
Isus a arătat îngăduință față de cel ce greșește, dar nu S-a ferit în a-i aminti că lucrul ce-l făcuse nu era potrivit: Și Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, și să nu mai păcătuiești.” (Ioan 8:11)
Când compromisul e tentant, afirmă-ți încrederea în valorile Scripturii. Cei trei prieteni ai lui Daniel au făcut-o chiar în fața cuptorului încins: Și chiar de nu ne va scoate, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi. (Daniel 3:18)
Ar fi atât de plăcut ca Dumnezeu să declare și despre noi: El se teme de Dumnezeu și se abate de la rău. El se ține tare în neprihănirea lui. (Iov 2:3)
Cu prietenie, Albert Crăciun
AMiCUS București
