Dragă prietene,
Cât de frecvent Îl întrebi pe Dumnezeu de ce? Personal, am tendința de a visa, de a construi planuri și a stabili scopuri. Desigur, nu întotdeauna așteptările mele se adeveresc, iar uneori acest lucru devine frustrant. E ca și cum aș merge printr-un labirint, căutând ieșirea, dar dau de un perete. Atunci mă simt dezamăgită, confuză și pierdută, întrebându-L pe Dumnezeu de ce?
Răspunsul pe care l-am primit mi-a schimbat în mod radical viziunea și modul de a mă raporta la viață. Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea, spune Biblia în Ioan 13:7. Atunci când realitatea devine irațională din punct de vedere uman, îmi aduc aminte că Dumnezeu privește parcursul meu de sus. El acționează având imaginea completă a labirintului și mă duce exact în punctul în care trebuie să fiu. Tot ceea ce eu trebuie să fac este să am încredere în El, fiind deplin încredințată că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. (Romani 8:28)
Poate că în acest moment nu înțelegem unele lucruri din viața noastră. Însă un lucru este cert: Tatăl ceresc vede de la început sfârșitul, și tot ce face, face spre binele și salvarea noastră.
Dacă și tu te întrebi de ce Dumnezeu permite unele lucruri în viața ta pe care nu ți le dorești, poți experimenta ce am învățat eu: continuă să te rogi și să aștepți, făcând tot ce poți mai bine în circumstanțele date, pentru că mai târziu vei înțelege de ce El a făcut asta acum.
Cu prietenie, Adina Duca
AMiCUS Chișinău