Scrisoare de la Carla Sisu

Dragă prietene,

Poate ți se pare un lucru de neconceput să îți iubești prietena care te-a trădat sau colegul care te-a vorbit pe la spate. Știu. E greu să lași la o parte orgoliul și să îi iubești pe cei care știi că ți-au făcut rău. Lumea noastră e un loc unde ego-ul înfrânge iertarea, iar răutatea câștigă în fața iubirii.

Nu e ușor să accepți că persoana de lângă tine te-a trădat. Și totuși, Isus a experimentat același sentiment dureros. El nu a fost trădat doar de o persoană, ci de cei mai apropiați prieteni ai Săi. Au mâncat la aceeași masă, au râs în hohote împreună, au fost martori la vindecările Sale, ba chiar erau gata să își dea viața pentru Învățătorul lor. Totuși, în noaptea dinaintea morții Sale, El a rămas singur.

Cu toate acestea, Creatorul a considerat că merită să moară pentru ei. Și nu doar pentru cei doisprezece, ci pentru fiecare om de pe planetă. El a știut că, în final, iubirea va înfrânge ura dintre oameni. Și a mai știut că fiecare om – fie el trădător, prefăcut, egoist, mândru – merită o nouă șansă. Crucea a fost momentul în care Isus a declarat în mod public că dragostea Lui față de noi este necondiționată. Jertfa Lui pe Golgota a reprezentat cea mai frumoasă poveste de dragoste din istoria omenirii – o poveste între El și noi.

Dacă El ne-a iubit atât de mult, ce drept am avea să nu îi iubim pe cei din jurul nostru la fel?

În Ioan 15:12, Isus ne dă un îndemn atât de prețios, de care fiecare dintre noi avem mare nevoie – Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu.

Hai să vindecăm toate rănile pe care cei din jurul nostru le-au făcut printr-o iubire curată, autentică, fără bariere, asemenea iubirii lui Isus!

Cu prietenie, Carla Sisu
AMiCUS București

Dragă prietene...
Dragă prietene...
O carte cu 365 de reflecții despre Isus, prietenul nostru. Descoperă o poveste inspiratoare scrisă de tineri care împărtășesc cum întâlnirea cu Isus le-a oferit o nouă viață. Fiecare dintre cele 365 de reflecții reprezintă o ocazie de a te conecta mai profund cu Dumnezeu și de a-ți întări relația personală cu El. Acest ghid prietenos este perfect pentru oricine caută inspirație și îndrumare spirituală zi de zi. Împărtășește-l cu prietenii tăi și începeți împreună o călătorie de credință și descoperire!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor