Dragă prietene,
Ai simțit vreodată că nu Îl mai auzi pe Dumnezeu, ca și cum ar fi dispărut din preajma ta? Te-a lăsat să te descurci singur? Sau poate te-ai îndepărtat tu prea mult?
Într-o zi, așteptam tramvaiul într-o stație aglomerată. Pe partea opusă a liniei se afla un tânăr cu căștile în urechi, pășind pe trotuar cu privirea adâncită în pământ. Neauzind zgomotul tumultuos din jur, a traversat linia de tramvai, nesocotind pericolul iminent. În timp ce el mergea, fără să știe, o ambulanță zbura pe stradă cu o viteză îngrijorătoare. Cu toții am strigat disperați după el, dar tânărul nu s-a întors, neștiind că moartea îl amenința la fiecare pas. În acea clipă, am ales să închid ochii spre ineluctabil… mi-am acoperit urechile într-o încercare de a scăpa de realitatea crudă. Când am deschis ochii din nou, miracolul se întâmplase: tânărul era în siguranță, salvat de un suflet curajos care a alergat să-l trimită în afara drumului periculos.
În vâltoarea vieții, adesea ne simțim izolați, absorbiți în lumea noastră interioară, surzi la strigătele divinității. Suntem captivi în „melodia” cotidiană, ignorând prezența divină care veghează asupra noastră. Cu toate acestea, chiar și atunci când suntem prea ocupați pentru a-L asculta, Dumnezeu strigă în continuare după noi, gata să ne ajute și să ne protejeze. Este esențial să ne amintim că în spatele aparentei noastre singurătăți există mereu o Mână ocrotitoare pregătită să intervină. Nu suntem niciodată singuri, căci Domnul ne poartă de grijă, așa cum ne asigură și Scriptura – Căci El Însuși a zis: Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi. (Evrei 13:5)
Cu prietenie, Marta Mateaș
AMiCUS București
