Dragă prietene,
Ai simțit vreodată că povara ta apasă atât de greu, încât ți-ar fi mai ușor să te îneci într-un ocean decât să o cari? Când a fost ultima oară când ai realizat că o prietenie – care până atunci părea raiul pe pământ – a ajuns să îți producă durere așa de mare, încât să îți dorești să fugi cât mai departe de acel loc? Dar, mai mult, când a fost ultima oară când ai plâns, simțind că toată greutatea și povara din suflet ți-a fost ridicată și ai fost iertat?
Am constant întrebarea aceasta în minte: Dacă atât de mult doare să-i văd pe ceilalți departe de Dumnezeu, cât de tare L-a durut pe Isus atunci când suferea pentru greșeala mea sau a ta?
Recent, am realizat cum o prietenie bazată pe percepte omenești, pe nevoi și pe dorințe umane se poate destabiliza și își poate pierde echilibrul în doar câteva momente, atât timp cât nu este ancorată la Sursa de Sus. Și, mai apoi, am realizat că totul în lumea asta – absolut totul – poate fi vindecat numai prin minunea care vine de la Dumnezeu. Mi-am dat seama că, oricât mi-aș dori, nu voi putea niciodată să fiu, într-adevăr, fericirea deplină a altora. Am realizat că fără Isus tot ceea ce visez, tot ceea ce îmi doresc și tot ceea ce sper va fi doar o iluzie omenească. Mi-am dat seama că fericirea supremă stă în înțelegerea faptului că Isus m-a iubit și m-a iertat pe deplin. Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. (Psalmii 73:28)
Drag prieten, îți las o provocare: Încearcă să devii un moment de fericire pentru cel de lângă tine și să-l privești din perspectiva lui Isus – Cel care îl vede la cea mai mare înălțime pe care el o poate atinge și la cel mai mare potențial pe care el îl poate ajunge.
Fii binecuvântat!
Cu prietenie, Cătălina Tudorie
AMiCUS Cluj
