Dragă prietene,
M-am întrebat mereu dacă credința ar trebui asimilată, cu siguranță, cu verbul a ști.
Am citit astăzi din Exodul și m-am mirat din nou de lipsa de credință a israeliților. Parcă azi despărțea Dumnezeu Marea Roșie și mâine își făceau alt dumnezeu de aur. Erau orbi? Cât de repede uitau minunile făcute înaintea ochilor lor? Cât de greu poate fi să ai credință în Cineva care merge înaintea ta în stâlp de foc și nor?
Nu s-a deschis nicio mare înaintea mea, deci nu știu cât mi-ar lua să uit, dar știu cât de repede am uitat că Dumnezeu a despărțit marea înaintea lor. Stă scris și am atâtea dovezi pentru veridicitatea scrisului, dar încă mă lupt să vorbesc deschis despre El în fața colegilor, ca și cum ar fi povestea unui Dumnezeu care se desprinde complet de cadrul universitar.
Isus, care a existat și a împărțit istoria în două, a spus acum 2000 de ani: Dacă nu vedeți semne și minuni, cu niciun chip nu credeți! (Ioan 4:48)
Cât de mult ar trebui să mă ajute faptul că Fiul lui Dumnezeu mi-a înțeles problema acum 2000 de ani! El știe că vrem minuni pentru a ne face viața de credință mai ușoară. Dar nu cumva aceasta s-ar transforma într-o viață de știință? Un lucru evident nu îmi solicită nicio contribuție, nicio alegere. Puterea Cuvântului depășește puterea oricărei minuni!
Au fost și alții în punctul acesta. Citește despre ei și fă astăzi din istoria biblică o realitate prezentă și personală, ca liant între credința ta și viața de zi cu zi!
Cu prietenie, Edelina Ciupagu
AMiCUS București
