Dragă prietene,
Vreau să-ți împărtășesc o prețioasă, dar simplă, amintire din copilărie, de care îmi aduc aminte cu nostalgie: zilele în care mă zbenguiam ore întregi pe ulița prăfuită a satului natal. Transpirați și obosiți, fratele meu și cu mine ne întorceam din când în când acasă, doar pentru a ne potoli setea când atingea nivelul maxim al răbdării noastre. Alergând spre bucătărie, tot ce vedeam înaintea noastră era doar apă: apă rece și înviorătoare. Primul pahar de apă terminat până la fund era insuficient pentru a ne potoli setea. Mai doream încă unul și încă unul!
Această amintire m-a dus cu gândul la un text foarte drag sufletului meu, care se află în Psalmul 42, versetul 1, și care spune astfel: Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!
Să ne îndreptăm puțin atenția către deshidratarea sufletească pe care, cu siguranță, am resimțit-o fiecare. Acea dorință după un izvor binefăcător de dragoste și protecție, pe care încercăm să îl primim din diferite surse de natură omenească, dar care nu reușește să ne aducă satisfacție pe termen lung.
Am ales să îți împărtășesc cea mai înviorătoare sursă de regenerare a inimii, pe care, după ce o vei gusta o dată, o vei dori mai mult și mai mult, precum cerbul însetat de izvoarele de apă. Apa după care probabil tânjești de atâta timp, dar pe care puțini au reușit să o găsească.
Este dragostea de Dumnezeu. Acea dragoste pe care, o dată gustată, o vei dori din nou și din nou, o dragoste care dă sens și culoare vieții, care îți oferă protecție și siguranța viitorului, care îți șterge lacrimile ascunse ale inimii.
Te invit să te adăpi astăzi din izvorul nemărginitei Sale iubiri!
Cu prietenie, Eunice Marga
AMiCUS București
