Scrisoare de la Andrei

Dragă prietene,

Imaginează-ţi că înoţi în mare. În timp ce eşti concentrat să treci peste valuri înaintând spre larg, forţe puternice acţionează fără ca tu să-ţi dai seama. Valurile cu care te lupți încearcă probabil să te împingă spre ţărm, dar poate că există şi un curent marin. Încetul cu încetul, el te poartă fie spre stânga, fie spre dreapta. Când izbutești în sfârşit să te uiţi spre ţărm, nici nu-ţi mai zăreşti familia sau prietenii. Nici n-ai băgat de seamă cât de departe te-a purtat curentul!

În mod asemănător, gândurile şi sentimentele ne sunt în permanenţă influenţate de cei cu care interacționăm. Înainte de a ne da seama, aceste influenţe ne pot împinge departe de principiile de care întotdeauna eram ferm convinși că vom ţine cu tărie.

Desigur, a devenit un dicton în societatea contemporană ce afirmă Biblia în 1 Corinteni 15:33 – Tovărășiile rele strică obiceiurile bune. Totuşi, poate că te întrebi: Nu se exagerează cumva când se vorbeşte despre influenţa anturajului? Poate că nu e chiar atât de puternică cum spun părinţii sau alte persoane mai în vârstă…

Influenţa anturajului poate fi greu de sesizat – de fapt, s-ar putea ca nici să nu ne dăm seama că ea există. Apostolul Pavel a înţeles însă cât de puternică este aceasta, așa că a găsit cu cale să îi transmită tânărului Timotei un mesaj special: Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; ci fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție. (1 Timotei 4:12)

Te îndemn să te gândești la spusele lui Jim Rohn – Noi suntem media celor cinci persoane cu care ne petrecem cel mai mult timp. – și la sfatul lui Pavel. Alege astăzi cu înțelepciune tagma din care vrei să faci parte!

Cu prietenie, Andrei Rașcu
AMiCUS Iași

Dragă prietene...
Dragă prietene...
O carte cu 365 de reflecții despre Isus, prietenul nostru. Descoperă o poveste inspiratoare scrisă de tineri care împărtășesc cum întâlnirea cu Isus le-a oferit o nouă viață. Fiecare dintre cele 365 de reflecții reprezintă o ocazie de a te conecta mai profund cu Dumnezeu și de a-ți întări relația personală cu El. Acest ghid prietenos este perfect pentru oricine caută inspirație și îndrumare spirituală zi de zi. Împărtășește-l cu prietenii tăi și începeți împreună o călătorie de credință și descoperire!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video