Dragă prietene,
Astăzi, te invit să creionăm împreună portretul unui leneș. Eu l-aș vedea ca fiind un om ce se bucură de somn pe tot parcursul zilei, care apelează la mila și dărnicia celorlalți, fără să depună cel mai mic efort, lipsit de cheful de a face ceva, ci doar având pasiunea de a irosi orice zi.
Însă, la o analiză mai atentă a mustrării lui Iosua, am aflat că, de multe ori, leneșii suntem chiar noi: eu și cu tine. Aici poți fi deja revoltat. Te gândești cât de mult timp petreci la facultate sau job. Însă, la fel ca cei din poporul Israel, de multe ori, suntem acaparați de lucrurile vremelnice și ne complacem într-o situație mediocră, iar când suntem chemați să ne implicăm, răspundem scurt: Mm, nu prea am chef.
După mult timp petrecut ca nomazi, israeliții se bucurau de prada canaaniților, fiind absorbiți de comoditatea prezentă, uitând scopul de a cuceri întreaga țară. Atunci când în inima noastră s-a instalat plictiseala, când dorința de a ne implica în biserică și în societate a dispărut, Dumnezeu ne întreabă și pe noi: Până când vă veți lenevi? (Iosua 18:3)
El are un plan măreț și pentru tine. El te-a înzestrat cu atât de multe daruri frumoase, pentru că vrea să fii personaj principal în misiunea de pe acest pământ. Acceptă cu inimă largă când ești rugat să ajuți! Dă 100% în orice activitate, fie mare sau mică! Ia tu inițiativa în grupul de prieteni de a face ceva pentru cei din jur!
Astăzi, te provoc să alungi lenea din inimă și să zici Da! chemării Lui!
Cu prietenie, Anaiss Vasilache
AMiCUS București