Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. (Apocalipsa 14:12)
Dumnezeu călăuzeşte un popor afară din lume şi îl aşază pe platforma înaltă a adevărului veşnic: poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. El doreşte să-i disciplineze şi să-i pregătească pe cei care sunt poporul Său. Între ei nu trebuie să existe dezbinare, unul crezând un lucru, altul având o credinţă şi concepţii total opuse, fiecare acţionând independent de trup. Prin diversitatea darurilor şi a conducătorilor pe care El i-a aşezat în biserică, membrii vor ajunge la unitatea credinţei. Dacă cineva îşi formează concepţii personale cu privire la adevărul Bibliei, fără să ţină seama de părerile fraţilor săi, şi îşi îndreptăţeşte atitudinea susţinând că are dreptul la opinii personale, pe care apoi li le impune şi altora, cum poate acesta să împlinească rugăciunea lui Hristos? Şi dacă se mai ridică unul şi apoi încă unul, fiecare afirmându-şi dreptul de a crede şi de a vorbi ce îi place, fără să ţină seama de credinţa corpului bisericii, unde va mai fi acea armonie care există între Hristos şi Tatăl Său şi pentru care S-a rugat Hristos să existe şi între fraţii Lui?
Dumnezeu scoate din lume un popor şi îl aşază pe marea şi unica platformă a credinţei: poruncile lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus. El a dat poporului Său adevărul Bibliei, care este clar şi compact, asemenea unui lanţ continuu, neîntrerupt. Acest adevăr este de origine cerească şi a fost căutat asemenea unei comori ascunse. A fost scos la lumină printr-o cercetare atentă a Scripturilor şi prin multă rugăciune. […]
Inima lui Dumnezeu nu a tânjit niciodată după copiii Lui de pe pământ cu o dragoste mai profundă şi cu mai multă compasiune şi duioşie decât tânjeşte acum. Nu a fost niciodată un timp când Dumnezeu să fie mai dornic şi mai nerăbdător decât este acum să facă ceva pentru poporul Său. El îi va învăţa şi îi va mântui pe toţi cei care aleg să fie mântuiţi pe calea stabilită de El. Cei care sunt spirituali pot să deosebească lucrurile spirituale şi să vadă pretutindeni semnele prezenţei şi ale lucrării lui Dumnezeu. Prin strategia lui abilă şi nelegiuită, Satana i-a dus pe primii noştri părinţi din Grădina Eden – de la inocenţa şi curăţia lor – la păcat şi la o nenorocire de nedescris. De atunci, el nu şi-a încetat lucrarea de distrugere. În aceste zile din urmă, se foloseşte cu stăruinţă de toate forţele pe care le are la dispoziţie pentru a extinde ruina sufletelor. […]
Dar, ca să fii mântuit, trebuie să accepţi jugul lui Hristos şi să dai jos jugul cu care ţi-ai obişnuit grumazul. Biruinţa pe care Isus a câştigat-o în pustie este o garanţie a biruinţei pe care şi tu o poţi câştiga în Numele Său. Singura ta speranţă de mântuire stă în a birui aşa cum a biruit Hristos.
Mărturii, voi. 3, pp. 446-447, 455-457
