Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea. (Efeseni 5:25)
Dumnezeu are o biserică pe pământ – poporul Său ales, care ţine poruncile Lui. El nu conduce indivizi separaţi, unul ici şi unul colo, ci un popor. Adevărul este o putere sfinţitoare; însă biserica luptătoare nu este biserica biruitoare. Există neghină printre grâu. „Vrei dar… să o smulgem?’ a fost întrebarea robului; dar stăpânul a răspuns: „Nu, ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea” (Matei 13:28,29). Năvodul Evangheliei nu prinde numai peşti buni, ci şi peşti răi şi numai Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui.
Datoria noastră a fiecăruia este să umblăm smeriţi cu Dumnezeu. Nu trebuie să căutăm un mesaj nou, ciudat. Nu trebuie să gândim că aleşii lui Dumnezeu care încearcă să umble în lumină alcătuiesc Babilonul.
Deşi există rele în biserică şi deşi vor exista până la sfârşitul lumii, biserica din aceste zile din urmă trebuie să fie lumina acestei lumi întinate şi stricate de păcat. Biserica, aşa slabă şi cu defecte cum este, având nevoie de mustrare, avertizare şi sfătuire, constituie singurul obiect de pe pământ asupra căruia Hristos îşi îndreaptă suprema atenţie. Lumea este un atelier în care, prin cooperarea agenţilor uman şi divin, Isus face experienţe, prin harul Său şi îndurarea divină, asupra inimilor oamenilor.
Dumnezeu are un popor deosebit, o biserică pe pământ, care este superioară tuturor în mijloacele de prezentare a adevărului, de apărare a Legii Sale. Dumnezeu a rânduit în mod divin agenţi – oameni pe care îi conduce, care au suportat zăduful zilei, care cooperează cu instrumentele cereşti pentru înaintarea împărăţiei lui Hristos în lumea noastră. Fie ca toţi să se unească cu aceste unelte alese şi să fie găsiţi în cele din urmă printre cei care au „răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus”.
Biserica lui Dumnezeu de jos este una cu biserica lui Dumnezeu de sus. Credincioşii de pe pământ şi fiinţele din ceruri care nu au căzut niciodată constituie o singură biserică.
Sfaturi pentru biserică, p. 240
