Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi. (Faptele apostolilor 2:47)
Pe măsură ce ucenicii aveau să lucreze uniţi, mesagerii cereşti urmau să meargă înaintea lor, deschizându-le calea. în felul acesta, multe inimi aveau să fie pregătite pentru primirea adevărului şi astfel câştigate la Hristos. Atâta vreme cât ei rămâneau uniţi, biserica avea să înainteze „frumoasă ca luna, curată ca soarele, dar cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor” (Cântarea cântărilor 6:10). Nimic nu putea să se opună progresului ei continuu. Biserica avea să înainteze din biruinţă în biruinţă, împlinind în mod glorios misiunea ei divină de a vesti lumii Evanghelia.
Organizaţia bisericii din Ierusalim trebuia să slujească drept model pentru organizarea bisericilor în oricare alt loc unde mesagerii adevărului aveau să câştige convertiţi ai Evangheliei. Cei cărora le era dată răspunderea generală a bisericii nu trebuiau să stăpânească asupra moştenirii lui Dumnezeu, ci, ca păstori înţelepţi, ei trebuiau să păstorească „turma lui Dumnezeu” (1 Petru 5:2,3). Bărbaţii aceştia trebuiau să ia o poziţie unită de partea dreptăţii şi să stăruie în ea cu tărie şi hotărâre. în felul acesta, urma să aibă o influenţă asupra întregii turme.
Mai târziu, în istoria primei biserici, când în diferitele părţi ale lumii multe grupe de credincioşi au alcătuit biserici, organizaţia bisericii s-a perfecţionat, pentru ca ordinea şi lucrarea armonioasă să poată fi menţinute. Fiecare membru era sfătuit să-şi îndeplinească bine partea. Fiecare trebuia să folosească în mod înţelept talentele încredinţate lui. Unii fuseseră înzestraţi de Duhul Sfânt cu daruri speciale: „întâi apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi” (1 Corinteni 12:28). Însă toate aceste categorii de lucrători trebuiau să lucreze în armonie. „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte. Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos” (1 Corinteni 12:4-12).
Faptele apostolilor, pp. 85-86
