Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul credincioşilor se înmulţea mult. (Faptele apostolilor 6:7)
Aceleaşi principii de evlavie şi dreptate care trebuiau să-i călăuzească pe mai-marii poporului lui Dumnezeu din vremea lui Moise şi a lui David trebuiau să fie preluate şi de cei cărora le fusese dată supravegherea nou-organizatei biserici a lui Dumnezeu din perioada nou-testamentară. În procesul de organizare a bisericii şi de distribuire a responsabilităţilor, apostolii au respectat înaltele standarde ale conducerii arătate în Vechiul Testament. Ei au susţinut că cel chemat să stea într-o poziţie de răspundere în biserică „trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav; ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat; să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici” (Tit 1:7-9).
Buna organizare din prima biserică creştină i-a dat posibilitatea de a înainta puternic, ca o oştire bine disciplinată, îmbrăcată cu armura lui Dumnezeu. Grupurile de credincioşi, deşi răspândite pe un ţinut întins, erau toate membre ale aceluiaşi trup; toţi se mişcau în unire, în armonie unul cu altul. Când apăreau disensiuni în vreo biserică locală, cum s-au ivit mai târziu în Antiohia şi în alte părţi, şi credincioşii nu puteau să ajungă la o înţelegere între ei, nu se îngăduia ca asemenea probleme să creeze dezbinare în biserică, ci erau trimise spre a fi judecate de un consiliu general al întregului corp al credincioşilor, alcătuit din delegaţi aleşi din diferite biserici locale, împreună cu apostolii şi bătrânii care aveau slujbe de răspundere, în calitate de conducători. în felul acesta, eforturile lui Satana de a ataca biserica în locuri izolate erau întâmpinate prin acţiunea unită a bisericii ca întreg, iar planurile vrăjmaşului de a tulbura şi a nimici erau zădărnicite.
„Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor” (1 Corinteni 14:33). El cere ca ordinea şi sistemul să fie respectate în conducerea bisericii de azi la fel ca în zilele din vechime. El doreşte ca lucrarea Sa să înainteze în mod desăvârşit şi cu exactitate, ca să-Şi poată pune asupra ei pecetea aprobării Sale. Creştin să fie unit cu creştin, biserică să fie unită cu biserică, uneltele omeneşti să conlucreze cu cele divine, fiecare instrument să se supună Duhului Sfânt şi împreună să ducă lumii vestea cea bună a harului lui Dumnezeu.
Faptele apostolilor, pp. 95-96
