Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi. (Faptele apostolilor 1:8)
Când va veni El [Duhul adevărului], va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.” Predicarea Cuvântului nu va fi de niciun folos fără prezenţa continuă a Duhului Sfânt şi fără ajutorul Său neîncetat. Acesta este singurul învăţător capabil al adevărului dumnezeiesc. Adevărul va trezi conştiinţa şi va transforma viaţa numai atunci când este însoţit în inimă de Duhul. Poate că cineva este în stare să prezinte litera Cuvântului lui Dumnezeu, poate că are cunoştinţă de toate poruncile şi făgăduinţele lui, dar, dacă Duhul Sfânt nu sădeşte adevărul în inimă, niciun suflet nu va cădea pe Stâncă şi nu se va zdrobi. Învăţătura, oricât de multă, şi avantajele, oricât de strălucite, nu fac din om un canal de lumină fără conlucrarea Duhului lui Dumnezeu. Semănarea seminţelor Evangheliei nu va avea succes decât atunci când seminţele sunt trezite la viaţă de rouă cerului, înainte să fi fost scrisă vreo carte a Noului Testament, înainte să fi fost rostită vreo predică de vestire a Evangheliei după înălţarea lui Hristos la cer, Duhul Sfânt a venit asupra apostolilor plecaţi în rugăciune. După aceea, vrăjmaşii lor au spus: „Aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră” (Faptele 5:28).
Hristos a făgăduit bisericii Sale darul Duhului Sfânt, şi făgăduinţa ne aparţine în aceeaşi măsură ca şi celor dintâi ucenici. Dar, ca oricare altă făgăduinţă, şi aceasta este dată condiţionat. Sunt mulţi care cred şi mărturisesc că au încredere în făgăduinţa Domnului; ei vorbesc despre Hristos şi despre Duhul Sfânt şi, cu toate acestea, n-au niciun folos. Ei nu-şi supun sufletul pentru a fi îndrumat şi călăuzit de puterile cereşti. Noi nu putem folosi Duhul Sfânt. Duhul trebuie să ne folosească pe noi. Dumnezeu lucrează prin Duhul in poporul Său „şi voinţa, şi înfăptuirea, după buna Lui plăcere” (Filipeni 2:13). Dar mulţi nu vor să se supună acestei acţiuni. Ei doresc să se conducă singuri. Din cauza aceasta nici nu primesc darul ceresc. Duhul Sfânt este dat numai celor care îl caută cu umilinţă pe Dumnezeu, care urmează călăuzirea şi harul Său. Puterea lui Dumnezeu aşteaptă să fie cerută şi primită. Această binecuvântare făgăduită, dacă este cerută prin credinţă, aduce cu sine toate celelalte binecuvântări. Ea se dă potrivit cu bogăţiile harului lui Hristos, şi El este gata să dea fiecărui suflet atât cât poate să primească.
În cuvântarea adresată ucenicilor, Isus n-a făcut nicio aluzie dureroasă cu privire la suferinţele şi moartea Sa. Moştenirea pe care le-a lăsat-o era o moştenire de pace. El a zis: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”
Viaţa lui Iisus, pp. 671-672
