Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. (Ieremia 31:33)
Dumnezeu conduce un popor să stea în perfectă unitate pe platforma adevărului veşnic. Hristos S-a dat pe Sine însuşi lumii pentru a putea „să-Şi curăţească un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune”. Acest proces de curăţire are scopul de a elibera biserica de orice nelegiuire, de dezbinare şi disensiuni, pentru ca membrii ei să zidească, în loc să dărâme, şi să-şi concentreze energiile asupra marii lucrări care se află în faţa lor. Dumnezeu doreşte ca poporul Său să ajungă la unitatea credinţei. Rugăciunea pe care Domnul Hristos a înălţat-o chiar înainte de a fi răstignit a fost ca ucenicii Săi să fie una, aşa cum El şi Tatăl sunt una, pentru ca lumea să creadă că Tatăl L-a trimis. Această rugăciune minunată şi impresionantă străbate veacurile până în zilele noastre, deoarece cuvintele Sale au fost: „Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.”
Cu câtă stăruinţă ar trebui să caute urmaşii lui Hristos să răspundă la această rugăciune în viaţa lor! Mulţi nu îşi dau seama de sfinţenia legăturii lor cu biserica şi nu sunt dispuşi să se supună restricţiilor şi disciplinei. Purtarea lor arată că ei apreciază propria judecată mai presus de aceea a bisericii unite şi că nu au grijă să vegheze asupra lor înşişi ca să nu încurajeze un spirit de împotrivire faţă de glasul bisericii. Cei care ocupă poziţii de răspundere în biserică pot să comită greşeli pe care le comit şi alţi oameni şi pot să ia decizii greşite, dar, cu toate acestea, biserica lui Hristos de pe pământ le-a dat o autoritate care nu poate fi desconsiderată. După ce a înviat, Domnul Hristos a transferat autoritatea Sa asupra bisericii Sale, spunând: „Celor ce le veţi ierta păcatele vor fi iertate, şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute.” […]
Fiecare credincios trebuie să fie cu toată inima ataşat de biserică. Prosperitatea acesteia trebuie să fie cea dintâi preocupare a sa şi, dacă el nu simte că se află sub obligaţia sfântă de a-i aduce bisericii un beneficiu mai mare decât îşi aduce lui însuşi, biserica s-ar descurca mai bine fără el. Stă în puterea tuturor să facă ceva pentru cauza lui Dumnezeu. […] Respectarea unor forme exterioare nu va satisface niciodată marea nevoie a sufletului omenesc. Mărturisirea credinţei în Hristos nu este suficientă pentru a face po cineva în stare să stea în picioare în ziua judecăţii. Trebuie să existe o încredere desăvârşită în Dumnezeu, o dependenţă de făgăduinţele Sale asemenea aceleia a unui copil, o consacrare totală faţă de voinţa Sa.
Mărturii, voi. 4, pp. 17-18
