Şi acum, te rog, doamnă, nu ca şi cum ţi-aş scrie o poruncă nouă, ci cea pe care am avut-o de la început: să ne iubim unii pe alţii! (2 Ioan 5)
Această iubire este dovada că ei sunt ucenici. „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unul pentru altul.” Când oamenii sunt strâns legaţi, nu prin forţă sau interese egoiste, ci prin iubire, ei dau dovadă despre lucrarea unei influenţe care este mai presus de orice influenţă omenească. Oriunde s-ar produce această unire, este o dovadă că s-a refăcut în om chipul lui Dumnezeu şi că a fost sădit un nou principiu de viaţă. Ea ne dovedeşte că în natura divină se află putere pentru a sta împotriva forţelor supranaturale ale răului şi că harul lui Dumnezeu biruie egoismul inimii fireşti.
Iubirea aceasta, manifestată în biserică, va provoca fără îndoială ura lui Satana. Hristos n-a croit pentru ucenicii Săi o cale uşoară. „Dacă vă urăşte lumea”, a zis El, „să ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. Adu-roţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: «Robul nu este mai mare decât stăpânul său». Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.” Evanghelia urmează să fie vestită printr-o luptă permanentă în mijlocul opoziţiei, al pericolelor, al lipsurilor şi al suferinţelor. Dar aceia care fac lucrarea aceasta nu fac altceva decât să meargă pe urmele Domnului. […] Hristos Se bucura că putea să facă pentru urmaşii Săi mai mult decât puteau ei să ceară sau să gândească. El vorbea cu siguranţă, ştiind că se dăduse un decret atotputernic, înainte de întemeierea lumii. El ştia că adevărul, înarmat cu atotputernicia Duhului Sfânt, va birui în lupta cu răul şi că stindardul însângerat va flutura biruitor deasupra urmaşilor Săi. Ştia că viaţa ucenicilor încrezători va fi ca a Sa, un şir neîntrerupt de biruinţe, nevăzute aici ca atare, dar socotite în felul acesta în marele viitor. […]
Hristos n-a fost nici înfrânt şi nici nu S-a descurajat, iar urmaşii Lui trebuie să dea pe faţă o credinţă tot atât de dăinuitoare ca a Lui. Ei trebuie să trăiască aşa cum a trăit El şi să lucreze aşa cum a lucrat El, pentru că depind de Marele lor Maestru.
Viaţa lui Iisus, pp. 678-679
