Şi ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. (2 Corinteni 12:7)
Încrederea în sine conduce la neglijarea vegherii şi a rugăciunii smerite şi pline de căinţă. Sunt ispite exterioare de care trebuie să ne ferim şi dificultăţi şi duşmani din interiorul nostru pe care trebuie să îi biruim, deoarece Satana îşi adaptează ispitele la diferite caractere şi temperamente individuale.
Biserica lui Hristos se află într-un pericol constant. Satana caută să distrugă poporul lui Dumnezeu şi nu se poate avea încredere în mintea unui singur om, în judecata unuia singur. Hristos doreşte ca urmaşii Lui să se adune laolaltă în comunitatea bisericii, să respecte ordinea, să aibă reguli şi o disciplină, să se supună unul altuia şi fiecare să-i privească pe ceilalţi mai presus de el însuşi. Unitatea şi încrederea sunt esenţiale pentru progresul bisericii. Dacă fiecare membru al bisericii se simte liber să acţioneze independent de ceilalţi, urmându-şi propria cale, cum poate fi biserica în siguranţă în timp de pericol? Prosperitatea şi chiar existenţa bisericii depind de acţiunea promptă şi unită şi de încrederea reciprocă a membrilor ei. Atunci când, într-un moment critic, cineva dă alarma, anunţând pericolul, este nevoie de o acţiune promptă şi energică, fără opriri pentru a pune întrebări şi pentru a comenta situaţia de la un capăt la celălalt, permiţându-i astfel vrăjmaşului să câştige avantaj din această întârziere, în timp ce o acţiune unită ar putea salva multe suflete de la pieire.
Dumnezeu doreşte ca poporul Lui să fie unit în cele mai strânse legături ale părtăşiei creştine; încrederea în fraţii noştri este esenţială pentru prosperitatea bisericii; unitatea în acţiune este importantă într-o situaţie de criză religioasă. Un singur pas imprudent, o singură acţiune neglijentă pot arunca biserica în dificultăţi şi în încercări din care este posibil să nu şi revină ani de zile. Un singur membru al bisericii care este stăpânit de necredinţă poate să-i ofere marelui vrăjmaş un avantaj care să afecteze prosperitatea întregii biserici, iar ca rezultat, multe suflete pot fi pierdute. Isus doreşte ca urmaşii Lui să se supună unul altuia; doar atunci Dumnezeu îi poate folosi ca instrumente ale Sale, pentru a-i salva pe unii prin alţii.
Mărturii, vol. 3, pp. 446-446
